Untitled Document
DESPRE NOI      ORGANIZARE      DEPARTAMENTE SPECIALIZATE      MEMBRI      EVENIMENTE      PUBLICATII      CONTACT     
 
 

Raportul Anual cu privire la Afaceri pentru anul 2009

Bursa de Valori Bucureşti sau BVB a adoptat, în 2008, un nou Cod de Guvernanţă Corporativă, având la bază Principiile OCDE ale Guvernanţei Corporative, prin care solicită companiilor tranzacţionate pe piaţa reglementată operată de BVB să adopte, în mod voluntar, fie total, fie parţial, noile recomandări de transparenţă, în momentul în îşi îndeplinesc obligaţiile anuale de raportare faţă de BVB şi faţă de investitori. Acest nou cod adoptat înlocuieşte Codul de Guvernanţă Corporativă adoptat din 2001 şi va intra în vigoare începând cu anul fiscal 2009.

Cunoscută sub denumirea de Declaraţie de conformare sau neconformare cu prevederile Codului de Guvernanţă Corporativă, începând cu acest moment, companiile tranzacţionate pe piaţa reglementată operată de BVB trebuie să specifice care dintre recomandările noului Cod de Guvernanţă Corporativă au fost efectiv implementate în anul fiscal 2009 (astfel cum va fi reflectat în Rapoartele Anuale aferente anului fiscal 2009 ce vor fi prezentate în 2010), precum şi modalitatea prin care le-au implementat.

În cadrul unui studiu realizat în decursul a două luni de zile asupra anumitor prevederi ale Codului de Guvernanţă Corporativă al BVB, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Canadieni, împreună cu unele companii partenere, a examinat modalitatea de implementare a practicilor de guvernanţă corporativă şi transparenţă la nivelul tuturor companiilor tranzacţionate pe Piaţa BVB şi ale unei părţi importante din companiile tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ, până la data de 1 septembrie 2009.

Echipa a analizat aspectele semnificative ale regulilor de transparenţă şi informare urmate de emitenţi utilizând în acest scop un numar de aproximativ 80 de întrebări concrete, cum ar fi: efectul asupra acţionarilor existenţi al acordării unor opţiuni de cumpărare a acţiunilor către angajaţi, organizarea anuală sau decalată a alegerilor pentru membrii Consiliului de Administraţie; existenţa transparenţei în balanţele de venituri şi cheltuieli; ce se află la baza calculelor contabile riguroase sau la baza politicilor de transparenţă; existenţa regulilor de guvernanţă corporativă şi fişe ale postului pentru administratori şi pentru funcţionari, cu ajutorul cărora evaluarea anuală să se realizeze pe baza unor criterii obiective şi clare; existenţa unui sistem oficial de evaluare a modalităţii în care Consiliul de Administraţie şi membrii săi îşi îndeplinesc atribuţiile.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri Canadieni a realizat o clasificare a procedurilor de guvernanţă corporativă şi analiză economică, având la bază studii asemănătoare şi compilaţii economice utilizate pentru clasificarea şi analiza Indicelui Dow Jones (SUA), Indicelui FTSE 250 (Regatul Unit al Marii Britanii), S&P/TSX Composite Index (Canada), SDAX (Germany) şi FTSE MIB (Italy). O atenţie deosebită a fost acordată Indicelui BET-10 al BVB. Acest sistem de clasificare a avut o natură numerică, permiţând astfel echipei să clasifice companiile tranzacţionate la BVB în comparaţie cu competitorii acestora, evidenţiindu-le în funcţie de aplicarea regulilor de guvernanţă corporativă şi de gradul de protecţie conferită acţionarilor/investitorilor, precum şi în funcţie de preţul de tranzacţionare. Acest raport prezintă câteva dintre aspectele şi concluziile esenţiale rezultate din analiză noastră empirică.

Raportul Anual cu privire la Afaceri, intitulat „Raportul Anual cu privire la Afaceri-Practicile de Guvernanţă Corporativă şi Transparenţă ale Bursei de Valori Bucureşti în anul 2009”, prezintă analiza aspectelor generale ale guvernanţei corporative, precum şi concluziile echipei de studiu, bazate pe analiza empirică.

Puteţi consulta Raportul Anual cu privire la Afaceri pentru anul 2009, în limba engleză sau în limba română .

Colaboratori

Steven M. Pepa

Domnul Pepa este Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Canadieni. Este partener în cadrul POP PEPA, o societate de avocatură activă pe piaţa din România. Steven are o experienţă vastă în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor pe pieţele emergente şi în domeniul pieţelor de capital. Domeniile specifice de expertiză sunt cele ale energiei şi telecomunicaţiilor. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Harvard şi a lucrat in Statele Unite ale Americii şi în Canada, în special în domeniul pieţelor de capital străine. Prin urmare, domnul Pepa are o vastă experienţă în domeniul revizuirii protocoalelor de guvernanţă corporativă şi al regulilor de transparenţă aplicabile societăţilor listate. În trecut, domnul Pepa a acordat consultanţă companiilor listate la bursa TSX, NYSE şi/sau Nasdaq conform normelor de transparenţă ale Actului Sarbanes-Oxley şi regulilor asociate SEC, precum şi reglementărilor canadiene în materie. În anul 2004, domnul Pepa a venit în România pentru a se alătura biroului din Bucureşti al singurei societăţi de avocatură din Magic Circle existente atunci pe piaţă.

Laurian Lungu

Domnul Lungu este director general al Macroanalitica, companie foarte importantă de analiză economică. Domnul Lungu oferă servicii de consultanţă economică şi realizează numeroase analize economice cu privire la economia României. Este licenţiat al Şcolilor de Afaceri din cadrul Universităţii Liverpool şi din cadrul Universităţii Cardiff şi a lucrat în Regatul Unit al Marii Britanii. and Cardiff Business School Universities and has worked in the United Kingdom. Domnul Lungu s-a specializat în domeniul previziunii macroeconomice şi al modelelor politice. Este autorul câtorva articole publicate în ziare specializate de renume internaţional, precum şi în documentele Parlamentului European. Este o prezenţă des intâlnită in mass-media românească, deţinând calitatea de membru al câtorva grupuri de cercetare, precum Grupul de Cercetare Macroeconomică din Liverpool, cu sediul în Marea Britanie, sau Institutul de Economie Aplicată Julian Hodge.

Bogdan Voinescu

Domnul Voinescu ocupă funcţia de Director Coordonator în cadrul biroului din România al LeitnerLeitner, societate austriacă de consultanţă fiscală şi audit, cu prezenţă regională. Domnul Voinescu este consultant fiscal, cu o experienţă în domeniu de peste 10 ani. Anterior, a lucrat în două din cele mai mari 4 firme internaţionale de consultanţă fiscală şi audit cu prezenţă în Bucureşti, precum şi în cadrul unei societăţi franceze de consultanţă, în birourile acesteia din Paris şi din Bucureşti. Dl. Voinescu a urmat cursuri de specializare în drept european la Universitatea Rennes din Franţa (1997) şi s-a specializat în drept fiscal internaţional, fuziuni şi achiziţii şi evaluarea întreprinderii.

Claudiu Pop

Domnul Pop este partener în cadrul POP PEPA, o societate de avocatură activă pe piaţa din România. Claudiu face parte din Consiliul Director al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Canadieni. A studiat în Bucureşti şi s-a specializat în dreptul comunitar la Paris I Pantheon Sorbonne. A practicat avocatura în conformitate cu standardele anglo-americane în cadrul celor mai renumite case de avocatură din Bucureşti. Înainte de a fonda societatea de avocaţi POP PEPA, domnul Pop a condus departamentul de energie şi de fuziuni şi achiziţii al unei societăţi de avocatură americane din top 10. Având o experienţă de peste 10 ani ca avocat consultant, dl. POP a oferit consultanţă permanentă companiilor tranzacţionate pe piaţa reglementată, cu privire la numeroase aspecte, începând de la drept comercial şi ajungând la reglementările complexe ale pieţei de capital, precum şi ale tranzacţiilor financiare de mari dimensiuni.

Daniel Petre

În prezent, domnul Petre ocupă funcţia de Coordonator al Departamentului Taxe în cadrul biroului din Bucureşti al LeitnerLeitner. Experienţa domnului Petre include colaborarea cu una dintre cele mai mari 4 firme internaţionale de consultanţă fiscală şi audit cu prezenţă în Bucureşti. Anterior a ocupat funcţia de contabil timp de 2 ani în cadrul unei mari companii de contabilitate din Bucureşti.

 

 

 

 

logo
 

 

           

         
LL LogoMittel    

  

   
logo    

  

   

 

 


 
©2009 Asociatia Oamenilor de Afaceri Canadieni.  Toate drepturile rezervate.